Noi monede de economisire – creditare

Înfiinţarea unor noi monede de economisire - creditare dar şi de schimb la nivel internaţional, apare ca o necesitate în actualul context macroeconomic. În scopul susţinerii economiilor proprii, statele urmăresc o devalorizare cât mai accentuată a propriilor monede în vederea încurajării exporturilor. Alte state urmăresc asigurarea unui echilibru între nevoia de încurajare a exporturilor şi capacitatea de plată a populaţiei îndatorate în altă monedă decât cea naţională. În această ultimă situaţie avem România. Generarea de monedă în surplus faţă de necesităţile reale ale economiei, conduce în mod inevitabil la inflaţie, o formă de spoliere, o taxare indirectă aplicată de stat propriului popor asupra economiilor.  

Soluţiile există şi sunt relativ uşor de implementat. Aceste măsuri constau în realizarea unor noi monede, în format electronic, care să îşi menţină puterea de cumpărare.

Moneda de economisire ar trebui să constituie parte fracţionară a PIB-ului aferent fiecărei ţări, care o adoptă, putând fi oricând cumpărată sau vândută de către deţinător şi oferind sau primind în schimb contravaloarea în moneda curentă a ţării (în cazul României - lei). Dobânzile primite pentru sumele economisite pot fi, în această situaţie, de maxim 0,5% având în vedere că, PIB nominal include inflaţia. Se acoperă astfel în mod real puterea de cumpărare şi în acelaşi timp, se pot oferi credite cu dobânzi foarte mici.

În cazul monedei internaţionale de schimb, valoarea poate constitui parte fracționară din PIB-ul cumulat a tuturor ţărilor lumii.

În cazul debitorilor, persoane juridice, moneda de creditare poate fi parte fracționară a PIB-ului aferent domeniului în care firma îşi desfăşoară activitatea. Privit în ansamblu, costurile de creditare vor fluctua într-o corelaţie mai strânsă cu evoluţia înregistrată de companie, iar suma creditelor acordate de creditori va fluctua per total în corelaţie cu PIB-ul (dacă este menţinută o relativă proporţionalitate între acordarea creditelor în diverse domenii, şi aportul acestora la PIB).

În cazul debitorilor, persoane fizice, moneda în care se acordă creditul poate fi parte fracționară a salariului mediu din ţara în care îşi desfăşoară activitatea. Acoperirea riscului de neplată datorită necorelării veniturilor cu creşterea salariului mediu în cazul persoanelor fizice, sau cu evoluţia domeniilor de activitate în cazul persoanelor juridice, se poate efectua prin limitarea gradului de îndatorare. Datorită dobânzilor foarte mici, diminuarea semnificativă a gradului de îndatorare nu va afecta suma care poate fi împrumutată. Tot datorită dobânzilor reduse, persoanele creditate pot beneficia de perioade de graţie semnificativ mai lungi comparativ cu cele din prezent fără ca valoarea datorată să crească semnificativ, sau de perioade în care să achite doar dobânda, funcţie de dificultăţile financiare prin care trec.

De ce nu recurg statele la aceste monede care pot fi relativ uşor de implementat?

1.     Nu ar mai putea spolia economiile populaţiei prin inflaţie;

2.     SUA nu doresc să renunţe la dolar ca monedă de schimb mondială şi orice alt stat sau grup de alte state care în timp o vor înlocui, va urmări să îşi impună la nivel mondial propria monedă.

Un stat cu o nouă ideologie democratică, orientat spre interesele populaţiei. poate oricând să adopte la nivel naţional noile monede.