Analizând trecutul – partea I
Limitele
teoriilor de dezvoltare macroeconomică sunt evidenţiate de existenţa păturilor
sociale sărace, a căror venituri se regăsesc sub nivelul minim de subzistenţă.
Atât în ţările din lumea a-III-a, a ţărilor în curs de dezvoltare, dar şi în
ţări dezvoltate precum Statele Unite ale Americii, Anglia, Franţa, Germania,
ponderi importante ale populaţiei provenite din diverse categorii sociale
(şomeri, pensionari şi chiar salariaţi), reuşesc cu greu să-şi asigure nevoile
minime de supraviețuire, chiar şi în perioadele de boom economic.
Pentru
identificarea adevăratelor cauze care determină existenţa acestor fenomene
indezirabile, este necesar să realizăm o incursiune în trecut, la momentul în
care acestea au început să îşi facă simţită prezenţa.
Ne
întoarcem la perioada în care diviziunea muncii nu era prezentă, în care
fiecare colectivitate îşi satisfăcea singură necesităţile. Desigur, şi în
respectiva perioadă regăsim populaţii sărace în cadrul ţărănimii dar, acest
fenomen îşi avea drept cauză principală lipsa obiectului principal al muncii şi
anume, pământul sau dependenţa de capriciile fenomenelor naturale, respectiv
secete şi inundaţii. Istoria evidenţiază faptul că, momentele de tensiune
acumulate de sărăcie au degenerat în revolte, care nu de puţine ori, s-au
soldat cu împroprietărirea ţărănimii.
În
economia naturală, nu există şomaj, familia îşi acoperă nevoile în funcţie de
priceperea de care dă dovadă şi de timpul de care membrii acesteia sunt dispuşi
să îl aloce pentru satisfacerea nevoilor. Dar acest tip de economie nu deţine
premisele dezvoltării economice, diviziunea muncii constituind un element
esenţial dezvoltării. Concluzia este demonstrată în mod empiric prin creşterile
de productivitate ce a avut loc în urma aplicării acestei practici manageriale.
Motivul
aducerii în discuţie a economiei naturale şi a momentului în care se
realizează trecerea la o economie de
schimb, în care diviziunea muncii îşi face simţită prezenţa devine evident.
Este momentul de apariţie a şomajului, a categoriilor de persoane care nu deţin
un loc de muncă sau a altor mijloace necesare asigurării traiului zilnic. În
acest punct, poate fi trasă următoarea concluzie: cauzele care au determinat
apariţia păturilor sărace urbane se regăsesc în mecanismele care definesc
economia de schimb şi constituie un efect al diviziunii muncii.
